vineri, 5 decembrie 2008

Povestea zilei

Povestea vorbeşte despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla (pozitivă sau negativă), să reacţioneze la fel: 'E foarte bine!' Într-o zi, regele şi prietenul său se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinând situaţia, prietenul a remarcat ca de obicei: 'E foarte bine!' La asta, regele a replicat: 'Nu, nu e bine deloc!' şi a ordonat ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare. Un an mai târziu, regele vâna într-o zonă periculoasă. A fost capturat de canibali, care l-au dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l 'prepare'. Unul dintre canibalii care voia sa dea foc a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţiosi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. În concluzie, l-au eliberat pe rege. La întoarcerea acasa, regele şi-a reamintit de întâmplarea de la vânătoare, când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul lui. 'Ai avut drepate' i-a spus prietenului proaspăt eliberat. 'A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.' Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii. 'Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.' 'Nu', a replicat prietenul, 'Este foarte bine!''Ce vrei sa spui cu asta, 'Este foarte bine?' Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?' 'Dacă n-aş fi fost în închisoare, aş fi fost cu tine.'
Morala: Indiferent în ce situaţie te afli, depinde de tine şi de atitudinea ta dacă este o situaţie bună sau una rea .

Un comentariu:

Dan Gheorghe spunea...

normal, totul depinde numai de noi, dar multi uita asta...