luni, 27 octombrie 2008

Să trăiţi bine sau teoria haosului la români

Care ar fi legătura între creşterea salariilor cu 50% şi situaţia în care ne aflăm? Păi e bine că, măcar un român din 10 îşi dau seama de efectele negative ale unei decizii promulgate numai dintr-un interes promoţional premergător alegerilor din toamnă. Păcat că se duc pe apa sâmbetei cei aproape 10 ani de chinuri, numai pentru că noi decidem că e "bine" ce se întâmplă. Dar, hai să ne uităm un pic şi la cifre - un exemplu este deprecierea leului, de Vineri 25,10,2008 de la 3.59 la 3.72, imediat după ce Băsescu a promulgat această lege. Alt hint? Indicatorii bursei care au scăzut, tot Vineri, cu 15%. Cred că suntem un pic inconştienţi şi masochişti pentru că ne vrem răul continuu, fără să ne dăm prea bine seama de consecinţe. Dar, cum am putea, când aproape nimeni nu vrea să ne explice mai pe îndelete care sunt mecanismele ce stau în spatele unor astfel de legi individualiste, de partid. Şi chiar dacă se mai găseşte cineva care să încerce, pe o ureche ne intră şi pe cealaltă ne iese, din lipsă de timp, interes, o prea mare oboseală a simţurilor sau pură nesimţire...aş vrea să ştiu. Surse: http://www.standard.ro/articol_65336/ratingul_s_p_trage_in_jos_leul__bursa_era_deja_ko.html http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/108217/Scandalul-50--luat-la-bani-marunti.html http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/51335/Leul-deprecieri-de-1-4-in-sedinta-de-vineri.html http://www.wall-street.ro/slideshow/Piete-de-capital/51381/Criza-financiara-la-BVB-Se-poate-si-mai-rau.html http://www.adevarul.ro/articole/scandalul-50-luat-la-bani-marunti.html http://www.adevarul.ro/articole/tariceanu-politicile-populiste-vor-narui-cresterea-economica-in-cateva-luni.html

Niciun comentariu: